IOTESA KIDS

Cursul de programare cu Iotesa Kids la Exploratorii Cunoașterii - Săptămâna artelor spectacolului

artele spectacolului la exploratorii cunoașterii

După ce, cu o săptămână în urmă, copiii participanți la școala de vară Exploratorii Cunoașterii au pătruns în lumea artelor vizuale, săptămâna aceasta a venit momentul să exploreze artele spectacolului.

În programa cursului de programare Iotesa Kids, în a cincea lecție se introduce noțiunea de variabile. Așa încât am combinat cele două puncte de plecare pentru a obține un proiect care să fie atât incitant și distractiv cât și educativ. 

jocul personajelor reale și fantastice

Până acum, în lecțiile precedente, proiectele propuse au fost animații sau, cel mult, animații interactive. De data aceasta însă, copiii au creat primul lor joc. 

Jocul pe care l-am propus copiilor în această săptămână, căci orice operă de artă dramatică are nevoie de ele, aducea pe ecran o pereche de personaje, dintre care unul fantastic și altul din lumea reală. 

Jucătorul trebuia să decidă în câteva secunde care dintre cele două personaje este cel fantastic. La fiecare alegere corectă, scorul crește cu un punct.

Învățăm despre variabile

Cum orice joc are nevoie și de un scor, aceasta a devenit ocazia perfectă pentru a introduce în cursul nostru noțiunea de ”variabilă”, cum se creează ea și blocurile care îi setează o anumită valoare sau o modifică:

Copiii și-au însușit rapid noțiunea de variabilă, deoarece le-am dat exemple ușor de înțeles. La finalul lecției au fost capabili să dea exemple de alte variabile și felul în care ar putea fi ele folosite în proiectele de programare.

 

vara exploratorilor cunoașterii continuă

Suntem încă în toiul verii, iar copiii sunt cu siguranță încântați de lecția de programare, acea oră din săptămână în care se ascund de caniculă și în același timp au ocazia să învețe lucruri noi și să creeze proiecte amuzante și interesante. 

Dacă și copilul dumneavoastră ar fi entuziasmat de o astfel de experiență, noi așteptăm să îl cunoaștem și să îl înscriem în grupa școlii de vară de la Exploratorii Cunoașterii.

ÎnscrieȚI copilul acum LA CURSUL DE PROGRAMARE IOTESA KIDS

Înscrierile se fac pe tot parcursul anului. Fiecare copil va parcurge totate modulele cursului începând cu modulele de inițiere pâna la modulele avansate în cadrul cărora își va dezvolta propriile aplicații și proiecte.

TOATE LOCAȚIILE CURSULUI DE PROGRAMARE PENTRU COPII IOTESA KIDS

Daca locația de mai sus nu vă este la îndemână, vă invităm în oricare altă locație unde se desfășoară cursul de programare.

Cursul de programare cu Iotesa Kids la Afterschool Exploratorii Cunoașterii Timișoara - Săptămâna artelor spectacolului1
Cursul de programare cu Iotesa Kids la Afterschool Exploratorii Cunoașterii Timișoara - Săptămâna artelor spectacolului2
Cursul de programare cu Iotesa Kids la Afterschool Exploratorii Cunoașterii Timișoara - Săptămâna artelor spectacolului3

CONTACTAȚI-NE

Completați formularul de mai jos și vă vom răspunde în cel mai scurt timp posibil.

Alte modalități de a ne contacta:

Telefon: 0722-410565

E-mail: contact@iotesa.ro

contact iotesa kids