Acum câteva zile am fost invitați de A&A Attitude Moșnița Nouă pentru o lecție demonstrativă la sediul lor. De fiecare dată când intrăm pe poarta unui after school în care nu am mai fost, suntem întâmpinați de priviri curioase. Cei mai îndrăzneți ne întreabă cine suntem sau ce avem în bagajele colorate.
Când am ajuns la A&A, copiii erau deja pregătiți să ne întâmpine și erau foarte nerăbdători să afle tot ce aveam de împărtășit.
S-au așezat rapid la locurile lor din cea mai mare sală a after school-ului și am avut o discuție foarte interesantă în care ei ne-au spus ce știu și ce curiozități mai au despre calculatoare și programare, noi am mai adăugat câteva răspunsuri și explicații, până când am adunat suficiente motive pentru a trece la partea practică.
După discuția introductivă, am trecut la partea pe care toți copiii o așteaptă cu nerăbdare: lucrul cu calculatorul. Pentru că ne dorim ca fiecare copil să aibă parte de propria experiență neîntreruptă, la această parte a lecției formăm grupe de câte 10 copii, fiecare având laptopul individual la care să lucreze.
Am început prin a le prezenta mediul Scratch 3.0, apoi am ales un proiect simplu creat dinainte, pe care l-am oferit copiilor spre a îl modifica: au schimbat fundalul, sunetele, personajele sau mișcările lor și poziția corpului. S-au familiarizat astfel cu blocurile de cod și modul de lucru.
La finalul lecției demonstrative copiii au avut câteva minute timp să încerce proiecte deja create de alți utilizatori ai platformei Scratch, copii de la cursurile noastre dar și din întreaga lume.
Așa și-a întâmpinat părinții la poarta afterschool-ului unul din copiii participanți la lecția demonstrativă de programare: ”Mama, tata, vreau să mă înscrieți la cursul de programare! Mi-a plăcut!”
La fel ca el sunt și alți copii, dornici să învețe tainele programării calculatoarelor printr-o metodă distractivă și care dă rezultate. Dacă și copiii dumneavoastră sunt la fel, înscrieți-i la cursul de programare Iotesa Kids de la A&A Attitude Moșnița Nouă! Noi îi așteptăm cu drag!
Înscrierile se fac pe tot parcursul anului. Fiecare copil va parcurge totate modulele cursului începând cu modulele de inițiere pâna la modulele avansate în cadrul cărora își va dezvolta propriile aplicații și proiecte.
Daca locația de mai sus nu vă este la îndemână, vă invităm în oricare altă locație unde se desfășoară cursul de programare.
Completați formularul de mai jos și vă vom răspunde în cel mai scurt timp posibil.
Alte modalități de a ne contacta:
Telefon: 0722-410565
E-mail: contact@iotesa.ro