Vacanța se apropie de sfârșit și la școala de vară Exploratorii Cunoașterii. De aceea, în săptămâna aceasta am ales un subiect care, cel puțin la prima vedere, poate părea foarte serios: educația financiară. Am pregătit un quiz pentru copii, cu ajutorul căruia le-am testat cunoștințele despre bani într-un mod distractiv. Iar după ce ne-am amuzat cu variantele de răspunsuri și am rezolvat împreună chestionarul, am mers ”în culise” ca să învățăm și cum se fac astfel de proiecte.
Dacă până acum copiii se obișnuiseră că la începutul proiectelor își vor alege personajele sau măcar le vor găsi în proiectul început și salvat în atelierul pregătit dinainte pentru ei, de data aceasta au avut surpriza să constate că proiectul curent nu are nevoie de nici un personaj pentru a își duce la bun sfârșit misiunea. Totul se petrecea doar cu ajutorul unor decoruri, care cuprindeau întrebările și cele trei variante de răspuns, citite cu voce tare cu ajutorul extensiei Text to Speech, o mai veche cunoștință de-a noastră.
Dacă tot v-am spus ce nu avea proiectul nostru, să vă spunem și ce lucruri noi au învățat copiii cu ajutorul lui.
Cele două blocuri-pereche ”întreabă () și așteaptă” respectiv variabila predefinită ”răspuns” au fost folosite pentru a înregistra opțiunea de răspuns a utilizatorului la fiecare întrebare:
De asemenea, deoarece valoarea variabilei ”răspuns” era comparată cu răspunsul corect la întrebare, copiii au învățat că variabilele nu au ca valori doar numere, ci uneori ele pot fi și text.
La final, am învățat despre concatenare cu ajutorul blocului din categoria Operatori ”alătură () ()”, care permite introducerea în câmpurile de alăturat atât a unor texte cât și a unor variabile, fie ele prestabilite sau create de noi:
De asemenea, pentru a lega mai mult de două elemente, inclusiv operatorul ”alătură () ()” poate fi utilizat în oricare din cele două câmpuri, obținându-se un rezultat asemănător cu cel de mai jos:
Ne-am simțit extraordinar în compania copiilor minunați de la Exploratorii Cunoașterii și suntem siguri că sentimentul este reciproc. De aceea, vom continua să oferim cursul de programare ca activitate opțională în cadrul programului after school. Dacă doriți ca și copilul dumneavoastră să participe la cursul nostru, contactați-ne pentru detalii și înscriere!
Înscrierile se fac pe tot parcursul anului. Fiecare copil va parcurge totate modulele cursului începând cu modulele de inițiere pâna la modulele avansate în cadrul cărora își va dezvolta propriile aplicații și proiecte.
Daca locația de mai sus nu vă este la îndemână, vă invităm în oricare altă locație unde se desfășoară cursul de programare.
Completați formularul de mai jos și vă vom răspunde în cel mai scurt timp posibil.
Alte modalități de a ne contacta:
Telefon: 0722-410565
E-mail: contact@iotesa.ro