Copiii participanți la școala de vară Adventures sunt deja obișnuiți ca fiecare săptămână să le ofere un prilej de a învăța o mulțime de lucruri noi, prin joacă și voie bună. Iată că a venit vremea ca ei să se oprească și asupra subiectului necuvântătoarelor, să le studieze mai îndeaproape și să își îmbunătățească astfel cunoștințele și vocabularul.
Și la cursul de programare pentru copii Iotesa Kids am urmărit o abordare transdisciplinară, deoarece proiectul pe care l-am adus în atenția copiilor își propunea atât introducerea unor noi noțiuni de programare, cât și recapitularea cunoștințelor despre animale.
Jocul propus copiilor din prima grupă era următorul: pe ecran apare un animal ales aleator dintr-o listă de 24 animale posibile, iar jucătorul este întrebat denumirea acestuia și trebuie să îl tasteze în câmpul de răspuns. Dacă răspunde corect, scorul crește cu un punct. Se repetă de 5 ori, iar la final se afișează scorul obținut.
Cu ajutorul acestui joc am introdus o nouă pereche de blocuri de cod din categoria Detectare: ”întreabă () și așteaptă” și ”răspuns”.
În plus, copiii și-au reamintit noțiunea de variabilă, pe care am introdus-o pentru prima dată acum două lecții și pe care o vom folosi tot mai des în următoarele.
Pentru copiii din a doua grupă am încercat să creștem nivelul de dificultate al jocului, prin modificarea imaginii de pe ecran cu ajutorul unor blocuri de cod din categoria Aspect:
Cu ajutorul lor, imaginea animalului aleator apărea cu o dimensiune aleatoare și mai mult sau mai puțin distorsionată sau pixelată, în funcție de efectul ales de micul programator.
Jocul acesta, în afara prilejului de a învăța noțiuni noi de programare, le-a dat ocazia copiilor să recapituleze cunoștințele despre animale, dar și, pentru cei mai mici dintre ei, recunoașterea și utilizarea tastelor cu litere de pe tastatură pentru a forma cuvinte.
Suntem doar la a șaptea lecție de programare și deja copiii au învățat atât de multe. O lume nouă și incredibilă se deschide înaintea lor, iar noi ne bucurăm să fim cei care le ghidează primii pași. Dacă și copilul dumneavoastră își dorește să învețe programare, îl așteptăm alături de noi.
Înscrierile se fac pe tot parcursul anului. Fiecare copil va parcurge totate modulele cursului începând cu modulele de inițiere pâna la modulele avansate în cadrul cărora își va dezvolta propriile aplicații și proiecte.
Daca locația de mai sus nu vă este la îndemână, vă invităm în oricare altă locație unde se desfășoară cursul de programare.
Completați formularul de mai jos și vă vom răspunde în cel mai scurt timp posibil.
Alte modalități de a ne contacta:
Telefon: 0722-410565
E-mail: contact@iotesa.ro