Copiii participanți la școala de vară Adventures s-au obișnuit deja cu tematici săptămânale captivante. Săptămâna aceasta au învățat despre meseriile și profesiile pe care le aleg oamenii în viață. Au povestit despre importanța și specificul meseriei, despre respectarea muncii și responsabilitatea lucrului bine făcut.
În cadrul lecției noastre de programare, le-am propus copiilor un joc în care aveau de potrivit meseria cu uneltele specifice. Puteți vedea jocul în videoclipul alăturat:
De cele mai multe ori, în cazul unor proiecte de dezvoltare sofware din viața reală, munca este împărțită între mai mulți programatori. Pentru a îi obișnui pe copii cu această modalitate de lucru, am ales să pregătim în prealabil o parte din proiect și să o facem disponibilă sub formă de atelier pe platforma Scratch.
Prin această modalitate am salvat timpul necesar adăugării tuturor personajelor și costumelor lor și am putut integra în proiect elemente care ar fi fost prea greu de explicat la acest moment din curs, dar care sunt utile pentru funcționarea corectă a proiectului.
Ne-am putut astfel concentra la lecție doar pe noțiunile pe care ne-am propus să le introducem, ca de exemplu folosirea variabilelor în diferite blocuri de cod:
Suntem mândri de ceea ce au reușit să înțeleagă, să realizeze, și, în cazul grupei a doua, chiar să explice la rândul lor gândirea logică din spatele blocurilor de cod.
Cu siguranță și copilul dumneavoastră ar fi bucuros să participe la cursul nostru de programare. Contactați-ne pentru mai multe detalii!
Înscrierile se fac pe tot parcursul anului. Fiecare copil va parcurge totate modulele cursului începând cu modulele de inițiere pâna la modulele avansate în cadrul cărora își va dezvolta propriile aplicații și proiecte.
Daca locația de mai sus nu vă este la îndemână, vă invităm în oricare altă locație unde se desfășoară cursul de programare.
Completați formularul de mai jos și vă vom răspunde în cel mai scurt timp posibil.
Alte modalități de a ne contacta:
Telefon: 0722-410565
E-mail: contact@iotesa.ro